”Lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o”. Ioan 1,5
Către toți membrii Familiei Vincențiene,
Harul și pacea Domnului Nostru Isus Cristos să vă umple inimile acum și întotdeauna!
Citatul din Sfânta Scriptură pe care l-am folosit mai sus este potrivit pentru a începe meditația de Advent. În această perioadă a anului zilele însorite și lungi sunt înlocuite cu zile mai scurte și mai triste. Se apropie sfârșitul anului și ni se oferă un răgaz pentru a reflecta nu doar asupra timpului trecut, ci mai ales asupra aceea ce ne așteaptă. Realitatea acestor schimbări se face simțită atât prin timpul marcat de zilele din calendar, cât și în interiorul nostru, în inima noastră.
De aceea cred că Biserica ne oferă acest timp de Advent: în această perioadă de schimbări ne reamintește fidelitatea și dragostea lui Dumnezeu. Prin Întruparea lui Isus, Dumnezeu ne asigură de prezența sa constantă în lume. În Isus, avem un Dumnezeu care ne însoțește mereu atât în momentele de lumină cât și în momentele de întuneric, fie că acestea se găsesc în interiorul nostru sau la periferia nesigură a existenței noastre. Însă, de cele mai multe ori Dumnezeu se revelează la periferie, ”în limitele exterioare” ale vieții noastre.
Relatările din timpul Adventului ne arată istoria unor vieți trăite la periferie: surprinzătorul anunț făcut Mariei pentru a fi Maica Domnului; lupta dreaptă a lui Iosif pentru a accepta această realitate uimitoare; nașterea lui Isus în simplitatea unui grajd; omagiul umil adus de păstori; dezrădăcinarea urgentă a Sfintei Familii pentru a scăpa de mânia și din mâinile lui Irod; toate aceste relatări ne arată un Dumnezeu care, deși este centrat asupra iubirii trinitare ”se despoaie pe sine” (Fil.2,7), devenind om. Alegând să trăiască la periferie, Isus ne introduce în Împărăția lui Dumnezeu și, în mod paradoxal, ne apropie de inima plină de iubire a lui Dumnezeu.
În calitate de Superior General, am privilegiul și responsabilitate de a vizita confrații Lazariști, Fiicele de caritate și membrii Familiei Vincențiene din întreaga lume pentru a răspândi carisma sfântului Vincențiu de Paul. Prin aceste gesturi ofer sprijin și încurajare tuturor acelora care au părăsit siguranța și stabilitatea din mediul lor pentru a se duce în periferii, spre limitele exterioare pentru a sluji săracii. Personal sunt edificat văzând atâți confrați, atâtea Fiice de caritate și atâți membri ai Familiei Vincențiene care pătrund cu curaj în colțurile întunecate ale lumii pentru a le lumina cu lumina lui Cristos. Permiteți-mi să împărtășesc cu voi câteva exemple despre modul în care aceștia trăiesc Adventul, drum de lumină și speranță.
În Republica Tchad, una dintre cele mai sărace țări din Africa, Fiicele Carității din Spania activează împreună cu Lazariștii din Camerun, Madagascar și Kenya într-o regiune rurală izolată în care Biserica nu este prezentă. ”Biserica misiunii” este o schelă din lemn peste care este așezată provizoriu o pânză de cort susținută de copaci. În această regiune părăsită, ei îl vestesc pe Isus și carisma noastră, potolesc foamea și sting setea oamenilor prin Cuvânt lui Dumnezeu și iubirea lui Cristos.
În Regatul Unit am întâlnit ”Vincențienii în Parteneriat”, o asociație de prestări de servicii pentru săraci formată din zece organisme centrale și treisprezece grupuri asociate. Ne-am rugat împreună, am reflectat și am discutat despre mijloacele de a ne însuși și a răspândi carisma vincențiană ce include iubirea față de Dumnezeu și slujirea săracilor. Ei lucrează în orașe cu săracii, tinerii fără adăpost, bolnavi mintal și toxicomani; pe scurt, cu toți cei aflați la periferia societății. Apropierea lor de aceste persoane pentru a le îngriji și a le arăta compătimire depășește frontierele țării și ajunge până în Irlanda, Europa de Est și Statele Unite. Iată adresa site-ului ce prezintă activitatea lor: http://www.vip-gb.org.
După un zbor de opt ore de la Mocova, am ajuns la Magadan în Rusia, un loc care, din punct de vedere geografic pare la capătul lumii. Misiunea de aici e formată din Fiice de caritate din Statele Unite și Polonia. Ajuns la Magadan, am fost transportat în lumea uitată a lagărelor de concentrare și am întâlnit persoane care decenii de-a rândul au suferit tratamente inumane. Pe timpul lui Stalin, Magadan era destinația finală a sute de mii de cetățeni sovietici etichetați ca fiind ”dușmanii poporului”.
Fiicele carității sunt alături supraviețuitorii care sunt numiți ”respinșii” lagărelor de concentrare, participă la vindecarea lor ajutându-i ”să-și spună povestea”. Singura biserică catolică din regiune oferă acestor foști prizonieri o comunitate primitoare. Frumoasa biserică Nașterea Domnului cinstește în capela martirilor nenumăratul șir de persoane, nu se va ști niciodată numărul precis, care au pierit în lagărele de concentrare și experiențele trăite de supraviețuitori. Puteți vedea această biserică pe sit-ul http://magadancatholic.org.
Toate aceste trei experiențe – în Tchad, cu ”Vincențienii în Parteneriat” și Magadan – au un loc în inima mea în această perioadă în care celebrăm timpul Adventului. Acestea ne amintesc că lumina lui Cristos a învins întunericul unei lumi plină de păcat și suferințe. Cele patru evanghelii din duminicile Adventului ne ajută să ne îndreptăm atenția spre ceea ce este important pentru a fi discipol urmându-l pe Cristos: ”vegheați în așteptarea lui Cristos” (Mc. 13,33), ”pregătiți calea Domnului” (Mc. 1,2); având credința că ”pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc. 1,37) și ”să dați mărturie despre lumină” (In. 1,7). Luate împreună, aceste fragmente evanghelice ne oferă rețeta pentru a transpune credința în fapte de-a lungul întregului an.
Drumul Adventului cu prudența, entuziasmul și încrederea sa oferă mărturia evanghelică care a fost punctul central al vieții sfântului Vincențiu de Paul, cel care l-a găsit pe Cristos acolo unde se aștepta mai puțin: la periferie, la ”limitele exterioare” ale vieții sale. În cele două experiențe centrale ale convertirii sale; a ascultat spovedania bărbatului bolnav și a îndrumat credincioșii din parohie că dea hrană și medicamente unei familii foarte bolnave; aceste două experiențe l-au condus pe Vincențiu la Cristos prezent în săraci. Odată intrat în lumea săracilor, viața lui s-a transformat. Din acest moment, s-a organizat și a inspirat pe discipolii săi să facă la fel:
”Nu vă opriți privirea doar asupra a ceea ce sunteți, ci priviți-l pe Domnul Nostru alături de dumneavoastră și în dumneavoastră, gata să vă ajute îndată ce îi cereți; veți vedea cum totul va decurge bine”. (Coste III, Vincențiu către Louis Rivet, preot misionar la Richelieu, 19 decembrie 1646, pag. 133).
Pregătindu-ne inima și casa pentru venirea Domnului la Crăciun, să lăsăm să răsune cât mai profund în inimile și în viața noastră cuvintele lui Isus și carisma sfântului Vincențiu. Relatările din timpul Adventului și Crăciun ni-l reamintesc în mod palpabil pe Acela care s-a născut, a trăit și a murit la periferie. Evanghelia după Ioan nu amintește în mod dramatic că Isus ”a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In. 1,11). Așa s-a întâmplat și cu Sfânta Familie, reprezentată adesea în tablouri și icoane ca fiind calmă și senină, însă în realitate ea a cunoscut drumul sărăciei și nesiguranța refugiaților.
Această tristă realitate continuă și astăzi. Cristos cel sărac trăiește în săracii care nu au nimic în afara hainelor de pe ei, nu au mâncare, nici adăpost și sunt lipsiți de demnitatea umană. Însă, așa cum spune sfântul Vincențiu, săracii au ”adevărata credință” după cum observăm și noi în încrederea lor constantă și de neclintit în Dumnezeu. Viața lor precum și cea a membrilor Familiei Vincențiene care le stă alături ne vorbește în fiecare zi despre Adventul speranței.
Vă sugerez ca fiecare dintre noi să-și rezerve timp, în programul încărcat, în aceste săptămâni de Advent pentru a medita Sfânta Scriptură și viața sfântului Vincențiu, pentru a putea fi discipolii lui Isus ”prudenți, entuziaști,plini de încredere și să dăm mărturie” despre ceea ce este fundamental pentru vocația noastră de membrii ai Familiei Vincențiene. Lăsându-ne timp pentru a ne întâlni cu Domnul în rugăciune, în Scriptură și Euharistie vom avea curajul, la fel ca sfântul Vincențiu, să-i cerem Domnului să ne conducă spre săracii care adesea trec neobservați pe lângă noi. Dacă vom acționa așa von fi solidari cu ei acceptându-i ca pe frații și surorile noastre.
Permiteți-mi să închei cu o imagine emoționantă și specifică Adventului. Cum am spus la început, biserica Nașterea Domnului din Magadan reprezintă o comunitate de vindecare și speranță pentru prizonierii din lagărele sovietice și pentru săraci. Această biserică mică este o adevărată desfătare pentru ochi cu capela simbolică și emoționantă a martirilor, calea crucii, vitraliile surprinzătoare și iconografia atât de impresionantă ce nu se poate uita. Totuși, icoana Nașterii (imprimată la începutul scrisorii) de deasupra altarului surprinde cel mai mult când se intră în biserică. Așezarea ei în acel loc are cu siguranță un rol liturgic.
Pentru mine însă, această icoană reprezintă mult mai mult. Ea ne arată cum putem, prin modul nostru de a fi discipoli cu Isus și carisma vincențiană, să dăm mărturie despre puterea și prezența lui Dumnezeu în lumea de astăzi. În ciuda trecutului aducător de moarte a Magadanului, icoana și biserica Nașterii Domnului dovedește că Cristos se naște din nou. Biserica Nașterii Domnului și toată lucrarea Familiei Vincențiene internaționale ne amintesc zilnic că ”Lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o”.
Domnul să se nască din nou în inimile voastre de Crăciun și să vă binecuvânteze în Noul An!
Fratele vostru în sfântul Vincențiu,
G. Gregory Gay, c.m.
Superior general
traducere sora Magdalena
