Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Paris: Sesiune de formare pentru vincenţieni din Dieceza de Iaşi

În perioada 18-25 februarie 2024 un grup de nouă vincenţieni din Dieceza de Iaşi (Catălin Zapodianu, Monica Giurgilă şi Mihai Giurgilă din Târgu Frumos; Alina Pârţac şi Loredana Neculai din Adjudeni; Petru Antăluţă, Maricica Antăluţă şi Daniela Vârgă din Balţaţi şi Celina Romila de la "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi), coordonaţi de Ana Doboş, au participat la o sesiune de formare vincenţiană la Paris, la propunerea fratelui lazarist Celestin Farcaş, econom la Provincia Lazaristă din Franţa.

Echipa de formare compusă din sora Magdalena Hârbu, Fiică a Carităţii, doamna Ana Doboş, vincenţian, pr. Cristinel Andrei, preot lazarist, fr. Celestin Farcaş, frate lazarist împreună cu invitaţii pr. Jean Francois Desclaux, preot lazarist şi spiritualul SSVP Franţa, pr. Jerome Delsinne, preot lazarist şi seminaristul lazarist Perceval Pondrom ne-au ajutat ca să aprofundăm carisma vincenţiană.

Formarea a început cu vizitarea capelei "Sfântul Vincenţiu de Paul", cunoaşterea vieţii sfântului prin conferinţa "Sfântul Vincenţiu de Paul şi opţiunea fundamentală de consacrare lui Dumnezeu prin slujirea săracului", prezentată de pr. Andrei Cristinel, şi conferinţa "Implicarea laicilor în slujirea săracilor după viziunea Sfântului Vincenţiu", prezentată de pr. Jean Francois Desclaux, şi a continuat cu vizitarea locurilor unde a trăit şi a practicat caritatea Sfântul Vincenţiu de Paul.

A doua zi l-am cunoscut mai bine pe Fericitul Frederic Ozanam prin prezentarea făcută de pr. Jerome Delsinne şi prezentarea înfiinţării primei conferinţe, expusă de fr. Celestin Farcaş, şi prin vizitarea locurilor unde a trăit Fericitul Frederic, unde s-a înfiinţat prima conferinţă, biserica unde mergea el cu familia lui. Am continuat formarea prin prezentarea făcută de sora Magdalena Hârbu "Sora Rozalia Rendu, o viaţă în slujba carităţii" de unde am înţeles că atunci când dorim să facem un bine nimic nu ne poate împiedica. Fratele Celestin ne-a arătat modul în care trebuie să privim săracul: privire socială, privire de ordin pastoral şi o privire mistică. Primul regulament din 1835 şi regulamentul din 2003 au fost prezentate de sora Magdalena şi au urmat ateliere de lucru referitoare la viaţa noastră din conferinţe, la modul cum trebuie să vedem persoana săracă şi la relaţiile membrilor din conferinţe.

Am vizitat sediului internaţional al Societăţii "Sfântul Vincenţiu de Paul" unde am fost primiţi cu multă deschidere şi am văzut amploarea dezvoltării Conferinţelor "Sfântul Vincenţiu".

Timpul practic a fost îmbinat cu trăirea spirituală de la celebrările sfintelor Liturghii în locuri cu o istorie creştină deosebită. Am avut celebrări în: Capela "Sfântul Vincenţiu de Paul", în cripta unde este înmormântat Fericitul Frederic Ozanam, la Biserica "Sfântul Medard", unde slujea sora Rozalia Rendu, în cripta de la Sacre-Coeur şi la Capela Medalia Miraculoasă.

Mulţumim tuturor persoanelor de bine care au făcut posibilă această sesiune de formare, Dumnezeu să-i ocrotească şi Duhul Sfânt să reverse asupra lor harurile de care au nevoie.

Tot ceea ce am primit se va transforma în fapte bune puse în slujirea săracului.

Ana Dobos

Capela MEDALIEI MIRACULOASE

 429125476 1316049179084479 1292429041379094643 N

DSC01282

DSC01331Imagine Whatsapp 2024 02 23 La 001722 0D9de7ff

Imagine Whatsapp 2024 02 22 La 230220 C3e5aa38

429633317 708724718123942 7936579983211616598 N

 

mai multe imagini