Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Predeal: Tabără vincenţiană "Împreună vom fi bune mlădiţe în via Domnului"

Animaţi de dorinţa de a înţelege planul lui Dumnezeu de a pune în valoare, dragostea creativă, inventivă şi importanţa unităţii între membrii Conferinţelor Sfântul Vincenţiu de Paul, 28 de membri s-au reunit în pitorescul şi ospitalierul oraş montan Predeal, la Parohia "Adormirea Maicii Domnului", în perioada 25-29 iulie 2018. Participanţii au fost membri vincenţieni din Iaşi ("Sfântul Anton", "Sfânta Tereza"), Tomeşti, Târgu Frumos, Adjudeni şi Roman.

Programul întâlnirii, pregătit de Ana Doboş, a fost conceput în aşa fel încât să îmbine armonios momentele de spiritualitate şi momentele de relaxare.

Sfânta Liturghie, din fiecare dimineaţă, prezidată de îndrumătorul spiritual al reuniunii, părintele Sergiu Gabor, a oferit prin cuvântul de învăţătură meditaţii vincenţiene care ne-au ajutat să înţelegem că în orice timp şi în orice loc trebuie să oferim iubire aproapelui nostru.

În prima zi, după sfânta Liturghie, am pornit în drumeţie către Canionului "7 scări" din Munţii Piatra Mare, însoţiţi de rugăciunea Rozariul vincenţian prin care am invocat, prin mijlocirea fericitului Frederic Ozanam, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ocrotirea, sfinţirea şi ajutorarea săracilor pe care îi slujim; ocrotirea şi sfinţirea familiilor noastre şi a membrilor conferinţelor. Am încheiat ziua cu un alt moment, cu emoţii şi trăiri intense, spălarea picioarelor la o parte din membri de către altă parte a membrilor, ca o pildă de dragoste şi un îndemn dumnezeiesc la umilinţă, servire şi iubire de aproapele şi menită să realizeze între membri o atmosferă frăţească şi spiritul de jertfă, să înmulţească în lume dragostea de aproapele şi binefacerea.

A doua zi am continuat traseul spiritual şi turistic prin conferinţa "Săracul de azi" susţinută de Ana Doboş şi rugăciunea Calea Sfintei Cruci dedicată săracilor făcută pe drumul TransBucegi, Platoul Bucegi. Calea sfintei cruci, având motoul "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Pentru ca cine va voi să-şi salveze viaţa, o va pierde; iar cine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va salva" (Mt 16,24-25 ), ne-a învăţat şi arătat iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, ne-a ajutat să ne recunoaştem păcatele noastre şi să le părăsim pentru a ne împărtăşi din viaţa sa.

Ziua de sâmbătă ne-a oferit conferinţa susţinută de părintele Sergiu, având ca temă "Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut". Părintele a arătat adevărată problemă a lumii contemporane: lipsa iubirii, arătând că Dumnezeu este iubire a citat din 1 Corinteni, cap. 13, în care sfântul apostol Paul face "elogiul iubirii".

Discuţii intense şi constructive au fost la meditarea asupra primului "Raport privind activităţile caritative ale Societăţii «Sfântul Vincenţiu de Paul»", din care actualul îndrumătorul spiritual al societăţii, pr. Robert Maloy, din Congregaţia Misiunii, ne-a provocat să considerăm conferinţa ca pe o binecuvântare pentru membri: conferinţa uneşte membrii între ei şi permite membrilor să ajungă la inima săracilor.

Duminică dimineaţă, un moment de rugăciune, de maximă încărcătură emoţională şi spirituală s-a petrecut în capela romano-catolică de la Predeal - Cioplea. Capela a fost construită din lemn în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 1948 şi vara lui 1949. Monseniorul Vladimir Ghika, fericit din 31 august 2013, a avut ideea construirii capelei şi s-a şi ocupat de realizarea ei, motiv pentru care este considerat ctitorul capelei. Mons. Ghika a fost cel care a ales să dedice capela Sfintei Fecioare Maria, cu hramul Notre-Dame de la Liberté (Sfânta Maică a Libertăţii), cu referire evidentă la lipsa de libertate religioasă în care se afla Biserica Catolică din România în acea perioadă, cu hramul "Sfânta Maică a Libertăţii", celebrat în fiecare an în ziua de 18 iulie.

Sfânta Liturghie a comunităţii şi de încheiere a taberei vincenţiene, de duminică, ora 11.30, concelebrată de părintele Sergiu Gabor şi părintele paroh al comunităţii din Predeal, pr. Alois Arcana, a fost precedată de sfântul Rozariu susţinut de vincenţieni, iar la momentele liturgice, lecturi, psalm, rugăciunea credincioşilor au participat şi câţiva membri vincenţieni.

Mulţumim părintelui paroh al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Predeal, preot Alois Arcana, pentru ospitalitate, înţelegere şi asigurarea cadrului necesar pentru desfăşurarea eficientă a întâlnirii, binefăcătorilor pentru ofertele materiale şi susţinere spirituală.

Ca vincenţieni, rămânem în Cristos de fiecare dată când vizităm o persoană săracă. În mod fizic, rămânem în casa lui Cristos real şi prezent în casa celui nevoiaş. În mod fizic vizita ne permite să fim uniţi cu viţa, cu "domnii şi stăpânii noştri". Aducem rod atunci când căutăm demnitatea celui nevoiaş şi a familiei lui. Aducem rod atunci când ducem cu noi în viaţa profesională, familială şi socială ceea ce am învăţat de la maeştrii noştri. Rămânem în Cristos atunci când "stăruim", chiar dacă pentru el suntem persecutaţi, bătuţi cu pietre, loviţi şi chiar omorâţi.

Să fim vincenţieni este o hotărâre conştientă de a fi o mlădiţă strâns unită cu viţa - Cristos - şi împreună cu el să aducem rod pentru cei pe care-i slujim şi ne slujesc. Această hotărâre fermă ne deschide inima lui Cristos ca el să rămână în noi.

Adrian Petruţ

imagini de la eveniment