Uniunea Asociațiilor Caritative

"Sfântul Vincențiu de Paul" din România

Societatea Sfântul Vincențiu de Paul  ,,Sfânta Tereza a Pruncului Isus,,- mulțumiri

 

Timpul de pregătire pentru marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului a fost pentru vincențienii din Asociația noastră un timp al dăruirii și al cunoașterii bunătății aproapelui nostru.

Am fost plăcut surprinși că suntem cunoscuți și în Oțeleni, județul Iași, o doamnă ne-a oferit ulei presat la rece pentru toate familiile ajutate de noi (38 de familii). Mare a fost surpriza noastră atunci când am primit un sac de cartofi și unul de morcovi de la o familie din Răchiteni, județul Iași. Un tânăr din altă parohie ne-a oferit 200 de lei, am ajutat două familii.
Aș dori să menționez aici și de colaborarea foarte bună pe care o avem cu Grădinița cu program prelungit nr.1, prin doamna educatoare Daniela Dancă. Părinții copiilor din grădiniță au oferit produse care au ajuns la trei familii.

Zilele acestea am cunoscut bunătatea oamenilor din jurul nostru. Comunitatea ne-a fost aproape prin toate donațiile oferite.
Dumnezeu ne-a ajutat să transmitem mai departe bunătatea lor și a Lui. Prin vizitele făcute la familii am oferit și am primit multă dragoste.

A fost un timp al iubirii și noi am trăit din plin această iubire.

Noi, vincențienii din Asociație, vă transmitem tuturor:
Crăciun fericit! Sărbători binecuvântate

 activitate