 |
|
|
|
|||||||||
|
|
||||||||||||
|
||||||||||||
|
|
|
|
 |
|||
SCRISOARE CIRCULARA A PRESEDINTELUI GENERAL INTERNATIONAL AL SOCIETATII SFANTULUI VINCENTIU DE PAUL, JOSE RAMON DIAZ-TORREMOCHA, CU PRILEJUL PRELUARII FUNCTIEI LA 14 SEPTEMBRIE 1999, DE ZIUA SFANTULUI VINCENTIU DE PAUL
Dragi frati intru Domnul nostru Isus Cristos ! IN NOMINE ECCLESIAE DEI. Cu teama fata de Dumnezeu ma prezint astazi in fata Dumneavoastra, cu ocazia preluarii noii functii care nu este altceva decat preluarea unei noi sarcini de catre conferintele noastre. Ma prezint la aceasta noua misiune pentru a carei indepliniri am fost ales de fratii vincentieni avand deviza care a dat sens vietii mele si pe care o voi aplica in toate deciziile mele. ADUCEREA DE INNOIRI FAVORABILE MISIUNII BISERICII. Intentia principala a fondatorilor conferintelor noastre a fost acea de a ramane intotdeauna fermi in pastrarea credintei. Cel care se
va remarca ca fiind cel mai bun in aceasta privinta, ne va aminti la sfarsitul vietii sale ca nu a cunoscut adevarul in afara Bisericii. Daca ne vom simti legati de Sfanta Biserica nu vom gasi stranie aspiratia
personala de a activa in numele Bisericii lui Cristos. Vincentianul, inspirat din viata predecesorilor sai incepand cu fondatorul principal al miscarii, se va simti parte integranta si responsabila din poporul lui
Dumnezeu. In acest prim mesaj adresat Conferintelor noastre, doresc sa-mi prezint punct cu punct principalele mele preocupari in urmatorii sase ani: unde se regasesc astazi atuurile in vederea prestarii unui bun
serviciu in cadrul Conferintelor si cum vom putea regasi tot ceeace facem, in viata Sfintei Biserici. Sau poate vom gasim acestea in serviciul realizat prin deservirea saracilor, obiectivul principal al Conferintelor
noastre. Permiteti-mi sa va amintesc a doua lectura din februarie trecut, in a doua duminica din Post: "... Sa nu-ti fie rusine, deci, de marturia Domnului nostru, nici de mine, cel tinut in
lanturi pentru El, ci sufera raul impreuna cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mantuit si ne-a chemat cu o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat
in Cristos Isus, inainte de vremurile timpului, dar care a fost descoperit acum prin aratarea Mantuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea si a adus la lumina viata si neputrezirea, prin
Evanghelie." ( 2 Timotei, 1, 8 – 10 ) Apostolii ne invita sa raspandim Vestea cea buna prin
evanghelizarea celorlalti. Aceasta veste pe care noi am primit-o, reprezinta cea mai importanta activitate a Bisericii si a Conferintelor noastre, Conferinte care se apropie de o activitate bicentenara, printr-o viata
plina si in continua dezvoltare. Daca sunt probleme care il confrunta pe Presedintele general international, acestea sunt in primul rand cele care se refera la colaborarea care sa-l ajute sa transpuna in fapte largirea
poporului lui Dumnezeu prin largirea Bisericii, prin extinderea Bunei vestiri in principal, catre saracii lumii. Pentru a concretiza aceasta extindere intr-o maniera adecvata, vincentienii vor trebui
sa se straduiasca sa fie intr-o permanenta perfectionare spirituala. Numai astfel vor sti sa duca mesajul in diferitele ocazii cu care se vor confrunta. NECESITATEA RUGACIUNII INDIVIDUALE SI COLECTIVE. Pentru a putea colabora la acesta sarcina atat de mare si de urgenta, avem nevoie inainte de toate, de rugaciune. Necesitatea vadita de rugaciune in cadrul Conferintelor noastre, conform originii lor, dobandeste astazi o importanta deosebita in fata unei lumi care pare a fi din ce in ce mai credincioasa si totodata tot mai practica. Fiinta umana a uitat nevoia de rugaciune, de multumire si de a-L lauda pe Domnul. Rugaciunea ne forteaza sa ne regasim ajutand totodata si pe ceilalti sa o faca. In ea regasim forta necesara actiunilor noastre viitoare care se bazeaza pe puterea dragostei. Rugaciunea trebuie sa fie un angajament si in acelasi timp o armonie cu istoria prezentului. Un contact cu Creatorul care ne poate situa intr-o relatie bilaterala simpla. Traind din plin contactul cu suferinta umana, acceptam coresponsabilitatea libera si voluntara pentru a imparti suferinta cu ceilalti. Decizia noastra de a ajuta prin forta rugaciunii inseamna a combate, a denunta si a invinge toate cazurile care reprezinta o durere pentru fratii nostri. Rugaciunea ne conduce la o viata angajanta impotriva saraciei, contra carentelor, contra noilor forme de exploatare care se ivesc in jurul nostru. Ea ne conduce spre gasirea de remedii si totodata la evitarea suferintelor, angajandu-ne personal in lupta contra pacatului care ne inconjoara si la denuntarea acestuia. Aceste nevoi vor fi ale noastre si le vom impartasi plecand de la credinta in dragostea lui Cristos si a aproapelui nostru. DEZVOLTAREA INTERNATIONALIZARII SOCIALE. In al doilea rand pare evident ca sarcina Presedintelui
general international se va regasi in tot ceeace favorizeaza unitatea de actiune in serviciul saracilor, veghind totodata ca aceasta unitate sa nu nasca o uniformitate nedorita. Societatea de astazi ne obliga sa fim
atenti la ceeace Spiritul Domnului ne indica. O lume care, gratie progresului in comunicatie, devine pe zi ce trece tot mai dificila de servit. Ne aflam in fata unei lumi tot mai complexe si schimbatoare. Dupa caderea
comunismului, trecand la nasterea si consolidarea Uniunii Europene, tratatul de liber schimb intre Statele Unite si Mexic, trezirea popoarelor africane, conflictele din Extremul Orient si cele care pustiesc o buna parte
din Europa, toate aceste situatii trebuie examinate minutios de catre Consiliul general, cautandu-se cele mai bune metode de ajutorare a celor care sufera. Consiliul general nu poate trai intorcand spatele acestor noi
realitati, daca dorim cu adevarat sa-i servim pe confratii nostri si saracii lumii. In aceasta optica de servire cu prioritate a celor mai saraci, este necesar ca cei care pana in momentul de fata au fost in fruntea
serviciului international al Societatii, proveniti de regula din lumea occidentala si europeana, sa cedeze locul cu prudenta fratilor din alte regiuni ale lumii, prin aceasta internationalizand structurile. Vom
veghea si in continuare la locul nasterii Societatii noastre pe acest binecuvantat pamant francez unde toti vincentienii se vor iubi si vor multumi, gasind inspiratia specifica de a fi fideli promisiunilor noastre
facute la botez. Toate acestea ne obliga la o reorganizare administrativa mult mai descentralizata si complexa decat cea de care dispunem. Dorim o organizatie care, in anumite circumstante clar definite, sa
conduca regiuni indepartate de Paris, sediul nostru central international, in perfecta sincronizare si armonizare cu acesta. Vicepresedintii teritoriali internationali vor deveni, dupa optiunea mea, un important motor
in vederea schimbarilor care s-au dovedit necesare. Ca urmare a unitatii de actiune in lume, in contextul globalizarii, noi stim foarte bine ca nu suntem capabili sa deservim umanitatea in
suferinta cu forte proprii asa cum se doreste intr-o retea caritativa. Trebuie sa privim in jurul nostru si sa stim cum si cu cine vom lucra pentru o mai buna deservire a saracilor. COMUNICAREA INTERNA SI EXTERNA. Pentru a dezvolta serviciul nostru catre saraci in aceasta lume
globalizata, va trebui sa facem un mare efort in domeniul comunicatiilor. Prin comunicare intelegem mai intai aproprierea intre noi, intre frati, si apoi cu restul lumii, cu barbati si femei astazi necunoscuti, care
intr-o zi pot face parte din Conferintele noastre. Buletinul nostru international "Vincentiu de Paul", pe care trebuie sa recunoastem ca abunda de propuneri bune reprezentand efortul unor vincentieni emeriti, nu
apare regulat si nu are impactul dorit si atat de necesar unei organizatii ca a noastra. Unul din marile noastre defecte, cel putin intr-o mare parte din Conferintele noastre, este izolationismul in care traiesc. Eu
stiu si sunt constient de nevoile care ne inconjoara si unde Conferintele noastre se implica cu toate fortele si puterea lor. Dar cand vorbim de internationalismul actiunii noastre, de suferintele saracilor din lume,
carora noi trebuie de asemenea sa le raspundem, nu se simte aceeasi responsabilitate in participare, nici generozitate fata de ei si nici fata de confratii care se dedica lor cu devotament. Consiliul general
trebuie sa posede o publicatie care sa informeze vincentienii din toata lumea asupra acestei actiuni internationale care impune angajamentul tuturor confratilor sai. Poate ca se va renunta cand se va vedea costul pe
care il ridica o astfel de publicatie lunara. Noi trebuie insa sa depunem eforturi pentru ca cel putin de doua sau patru ori pe an sa se editeze o astfel de publicatie in cele trei limbi oficiale ale Societatii, o
publicatie care sa intereseze cel mai mare numar posibil de membrii ai nostri. Daca aceasta dificultate de comunicare exista in interior, in ceeace priveste comunicarea exterioara, aceasta este
inca si mai mare. Noi nu am stiut si in unele ocazii nu am vrut sa utilizam mijloacele de comunicare care, dupa parerea mea, sunt absolut necesare in activitatea noastra. A face cunoscut ceeace un mic grup de crestini
poate face prin efortul lor personal, apare ca un raspuns la credinta de a chema si pe altii sa colaboreze. Activitatea sociala va fi privita cu simpatie, va fi inteleasa, acceptata si sustinuta. Din actiunea personala
a fiecarui vincentian trebuie sa izvoreasca dragostea, spiritul Conferintei neavand voie sa impiedice tratarea adecvata a informatiei din interiorul muncii noastre sociale. Trebuie sa se favorizeze incorporarea a noi
membrii. In viitor, Conferintele vor putea conta pe o celula de comunicare care nu va deservi numai Consiliul general ci va sta la indemana tuturor Consiliilor nationale sau asimilate. VINCENTIENII IN LUPTA PENTRU PACE. Unul din visurile care a facut
ca prezenta mea aici sa fie justificata, se bazeaza pe ideea de a lupta pentru pace, un vis care, daca se va realiza, ma va umple de bucurie. Consiliul general nu are astazi puterea de a interveni la dezvoltarea
Conferintelor din lume. Daca acestea nu depun eforturi individuale foarte mari, ele dispar dupa doar cateva luni datorita indaratniciei si a greselilor efectuate. Urmarirea pas cu pas a nevoilor tuturor grupelor noi nu
este posibila cu fortele noastre si structurile actuale. Noi nu avem destule forte, si ma refer intotdeauna la Consiliul general, in actiuni punctuale si necesare in situatii de riscuri importante produse de
catastrofe naturale sau din comportamentul oamenilor cu suferinte asemanatoare ca razboaie, persecutii ... Dupa exemplul bun al altor organizatii internationale de anvergura noastra, eu cred ca
Conferinta are nevoie de confrati care, pentru o perioada scurta, sa traiasca in jurul Conferintelor, liberi si disponibili, in vederea implicarii in acele regiuni ale lumii unde este necesara interventia lor. A se pune
in serviciul nevoilor locului este un nou tel al nostru. In unele cazuri se va conduce la crearea de noi Conferinte, in alte cazuri la consolidarea grupurilor existente. Se vor forma grupuri care vor pune in aplicare
mici proiecte de dezvoltare punctuala. Aceste Conferinte pot fi numite "Vincentienii pentru pace". Eu sper ca intr-un viitor apropiat sa prezint Consiliului general aceasta idee impreuna cu detaliile de punere in
aplicare. EXTINDEREA SOCIETATII. Conferintele
noastre sunt insuficient raspandite in 60 % din tarile in care suntem prezenti. Conform datelor prezentate de Secretarul general la Fatima, 83 din cele 128 de tari mentionate in studiu, poseda un numar de conferinte
egal sau mic de 50. Daca noi suntem realmente convinsi ca viata in comun in cadrul Conferintelor este binefacatoare, daca noi simtim realmente durerile altora pe umerii nostru, atunci nu vom putea accepta din
vina incapacitatii structurii noastre, acest profit spiritual si fizic sa nu se realizeze asupra unui numar mare de fiinte umane. Consiliul general va pregati mijloacele adecvate pentru ca, in mod
constant, in lume sa fie create Conferinte noi si ca actiunile binefacatoare ale vincentienilor sa se amplifice zi cu zi cantitativ si calicativ. FAMILIA VINCENTIANA. Mai inainte am vorbit despre privirea noastra in jur si cunoasterea, cum
si cu cine vom putea inainta in sensul asigurarii de servicii mai bune privind saracii. Evident, in primul rand, alaturi de noi exista Familia vincentiana. Noi am vrut intotdeauna sa facem parte din ea si dorim
sa intensificam relatiile in cursul anilor viitori. Relatiile nu trebuie sa se bazeze pe excluderea si impiedicarea colaborarilor necesare, ci sa se imbogateasca cu alte organizatii. Sa favorizam carisma noastra comuna
in devotamentul fata de saraci. Intalnirile anuale intre responsabilii principalelor organizatii vincentiene au in prezent un ecou slab in randul organizatiilor respective. Proiecte comune practic nu exista
decat intr-o masura foarte mica si doar acolo unde colaborarile sunt dorite. Din aceste motive, ma voi adresa tuturor cerand ca la urmatoarea reuniune, tema de reflexie sa precizeze cum se pot dezvolta relatiile dintre
baza fiecaruia dintre organizatiile noastre. Trebuie sa facem astfel incat colaborarile acestea in care traieste spiritul vincentian, sa ajunga la cei pe care dorim sa-i servim, adica la saraci. COLABORAREA ECUMENICA. In tipul de colaborare cerut de Biserica, este de datoria noastra in a persevera in ecumenism. Din fericire, pentru aceasta Societate care salasluieste mereu in aceleasi intentii de servire a omului, ea nu se straduieste numai sa se conformeze demnitatii Bisericii, ci se straduieste de asemenea sa faca fata nevoilor intr-o maniera generoasa care se face simtita in diferitele parti ale lumii vincentiene. Ultima reuniune generala de la Fatima ne-a confirmat misiunea de a persevera in acest domeniu. Trebuie deci sa ne pregatim pentru a face loc in organizatiile noastre a acestor genuri de situatii, aceasta neputandu-se realiza fara o schimbare a statutului. REFORMA STATUTULUI. Reforma care ne-a fost ceruta trebuie pregatita impreuna, cautand forma
logoului nostru, a unui imn si al unui steag pentru Societatea noastra. Intalnirea de la Fatima a exprimat real exigentele fata de cei care s-au dus in acel moment sa serveasca Conferintele la scara
internationala. Cei prezenti acolo au avut senzatia unei Societati fara de frontiere, care se adapteaza la circumstantele actiunii cotidiene. Eu am aratat la inceput ca Societatea noastra este realmente internationala.
Ea nu poate fi numai europeana. Ea trebuie sa se deschida noilor realitati si va dobandi aceeasi forta cu cele europene prin modificarile internationale ale Societatii. Toate acestea vor figura in noul
regulament care, dupa parerea mea, va trebui revizuit in profunzime in tot ceeace inseamna organizare. In primul rand este vorba de functionarea Consililor nationale sau superioare. Aceasta trebuie sa duca la o
uniformizarea si particularizarea privind esentialul, tinand cont de specific atunci cand circumstantele pretind nuante diferite. Capitolul privind functionarea Consiliului general international
trebuie revizuit in detaliu ca urmare a carentelor inregistrate in decursul ultimilor ani de la aprobarea sa de la Dublin. Aceasta trebuie sa se faca plecand de la potentialul Consiliului general,
ca o veritabila legatura de colegialitate, inclusiv si cu Presedintele general international. Societatea nu poate in continuare sa risipeasca bogatiile ei. Prin compozitia ei diversificata poate fi indreptata in
directia problemelor internationale. Aceasta va obliga fara indoiala o modificare de statut privind prevederea unor reuniuni mai frecvente de structura care sa poata ajuta Presedintele general international sa poata
interveni mai usor. Cu privire la acest plan de organizare, doresc sa va anunt ca cel putin intr-o prima etapa voi continua sa asigur si functia de presedinte al Conferintelor spaniole. Precis imi
veti intelege atitudinea. Ma voi baza si mai departe pe experienta mea castigata in aceasta functie. Un Presedinte general international care nu sta la Paris va avea nevoie in continuare
de o infrastructura in tara sa
de bastina care nu este intotdeauna compatibila cu slabele mijloace ale Societatii. Experienta mea poate sa clarifice viitoarele situatii in serviciul Consiliului general. INFRATIRI / FINANTE. Fondurile pentru colaborari si infratiri sunt mai ales cerute de unele
tari mici si sarace. Societatea trebuie sa persevereze in impartirea bunurilor celor care au prea mult spre cei carora le lipsesc cu desavarsire. Aceasta trebuie sa se efectueze intr-un mod sincer si cu foarte mult
realism. Nu putem continua cu eterna presupunere ca nu stim daca fondurile sunt bine sau rau gestionate. Vor trebui create organisme care sa dea incredere tuturor Conferintelor in vederea asigurarii unei bune si
rationale administrari. Rationalizarea fondului de infratire / intrajutorare nu va duce la o lipsa de fonduri pentru intretinerea Consiliului general. Societatea nu poate si nu trebuie sa persiste in mentinerea
unei structuri care consuma mai mult decat posibilitatile ei financiare. Consiliul general nu poate incheia un exercitiu financiar dupa altul, ascunzandu-si deficitul. Este adevarat ca marea
majoritate a tarilor in care Conferintele sunt prezente, sunt sarace. Ca de exemplu si tara de unde provin eu. Este de asemenea adevarat ca aceste tari carora le lipsesc resursele, cer cel mai mare ajutor Consiliului
general. Trebuie insa sa fim realisti si va asigur ca voi face tot posibilul ca situatia financiara a Consiliului general sa se adapteze nevoilor concrete. Daca vom ajunge la concluzia ca nu exista colaborarea necesara
intre tarile bogate cu mai multe posibilitati economice si cele sarace, atunci voi propune o administratie centrala mult mai restransa si adaptata posibilitatilor noastre reale. Desigur, vom suferi cu totii, dar vom sti
unde suntem si de ce mijloace dispunem. NOILE NUMIRI.
Toate punctele de vedere enumerate vor determina numirile pe care le voi face la sfarsit de an privind echipa confratilor care se vor ocupa de diversele servicii in cadrul Societatii. Voi face in asa fel ca Sectia
permanenta ca si viitorul Comitet executiv international sa prezinte sub cea mai buna forma posibila diferentele culturale enorme care imbogatesc organizatia noastra. Eu nu cred ca Societatea noastra va putea
continua cu actuala compozitie a Biroului Consiliului general, in care rolul Presedintelui general international nu este clar definita. Ca urmare, voi comunica tuturor fratilor vincentieni din lume ca voi incredinta
fratelui nostru Joseph Mueller, presedintele Conferintelor din SUA, functia de Vicepresedinte general international. Am inteles ca vicepresedintele are puteri concrete delegate. Astfel ii voi incredinta lui misiunea de
infratiri / colaborari la care m-am referit mai inainte. In acelasi timp el va stabili reguli de functionare care, dupa consultarea in prealabil a Comitetului executiv international si al Sectiunii permanente, va putea
fi pus in aplicare. Astazi nu voi anunta alte numiri ci voi pastra pana la data de 31 decembrie 1999 acele functii ale vincentienilor carora predecesorul meu le-a incredintat sarcini bine determinate. Tuturor,
multumiri anticipate pentru colaborare. Pentru a satisface de la inceput toate rezolutiile Adunarii generale cu privire la regulament, eu voi incredinta aceasta sarcina unei mici comisii
internationale care va incepe sa lucreze pe aceasta tema si se va angaja sa deschida concursul cu privire la logoul nostru. Comisia internationala care se va ocupa cu modificarea regulamentului care
se va reuni sub presedintia Consiliului general nternational, va fi alcatuita din cei trei presedinti generali internationali care m-au precedat. Experienta lor nu trebuie deloc neglijata. Ei nu trebuie sa fie lasati
lipsiti de dragostea noastra, incredintandu-le sarcini concrete profitand astfel si de lunga lor experienta. Eu il rog pe Presedintele Amin de Tarrazi care a insumat doua mandate in serviciul Societatii si a facut atat
de mult privind beatificarea dragului nostru Frederic, sa accepte de a fi redactorul comisiei amintite mai inainte. Sunt sigur ca tot ceeace Adunarea generala ne cere sa facem respectand traditia, privind totodata
in viitor, vor fi realizate. PRESEDINTELE GENERAL INTERNATIONAL PRECEDENT. Nu pot sa inchei aceste mesaj fara a ma adresa si predecesorului meu. Tu ai fost intotdeauna,
dragul meu Cezar, unde a fost necesara prezenta ta, raspunzand prezent de fiecare data. In toata perioada scursa de sase ani, tu ai dat Societatii tot ce ai avut mai bun din tine. Tu ai calatorit peste tot in lume si
ti-ai asumat singur in numeroase ocazii dificultatile si temerile pe care un serviciu ca al tau fara indoiala le-a prezentat. Tu ai deschis un drum dificil, acela al unui Presedinte general international fara sediu la
Paris ceeace a implicat mari riscuri, datorita lipsei de experienta a Consiliului in aceasta problema. Iti multumesc pentru serviciile tale si pentru curajul tau. Intre noi vincentienii suntem obisnuiti ca
Dumnezeu sa ne recompenseze putinul sau multul pe care, in umilinta noastra, le-am oferit saracilor. Acum cred ca Domnul care este exigent, se va bucura cand va vedea ca noi ne iubim si aducem servicii in numele
dragostei favoritilor sai, saracii. Si acest serviciu, draga Presedinte Viana, tu nu-l puteai indeplini fara sustinerea, prezenta, intelegerea si ajutorul fratesc al intregii tale familii care, in
timpul acestor ani s-au bucurat mai putin de sotul, tatal si bunicul lor, pentru ca noi sa te avem in cadrul Societatii noastre. In numele tuturor vincentienilor, permiteti-mi sa adresez aceleia care a resimtit fara
indoiala cel mai mult lipsa ta, adica Henriettei, multumirile Societatii si ale mele personale. Dragi confrati, permiteti-mi in final sa apelez la speranta. Se spune ca suntem una din primele
organizatii catolice din lume. Poate ca este asa. De fapt, noi suntem. Dar ceeace este in mod real important este faptul ca lumea are nevoie de noi. Are nevoie de fiecare dintre noi. Are nevoie ca sa stie ce facem si
totodata de spiritul nostru evanghelizator. De asemenea de blandetea si devotamentul nostru generos. Fiti convinsi, ca atunci cand fiecare dintre noi va participa la aceste intalniri fratesti, vom raspunde direct
chemarii Domnului nostru privind vocatia de servire si alinare a tensiunii dintre oameni, precum a visat fondatorul nostru principal. Fiti convinsi de importanta si necesitatea actiunii individuale a fiecaruia dintre
noi, nu numai prin actiunea sa in sanul Conferintei sale ci si in numele sau personal. Toate actiunile noastre trebuie intreprinse in deplina cunostiinta de apartenenta la Societate. In relatiile familiare, sociale si
profesionale, in toate si in fiecare din actiunile din viata noastra trebuie sa se faca simtita spiritualitatea si carisma pe care am gasit-o in Conferinta noastra. In toate acestea, Domnul este membrul principal al
umilei noastre organizatii. In cadrul tuturor acestor relatii trebuie sa purtam intotdeauna speranta si dorinta ferma de a servi pe acei care reprezinta imaginea lui Cristos. Acestia ne insotesc zi
de zi, fara sa ne dam seama, simtindu-ne astfel ambasadorii lor in fata lumii. Dragi prieteni si confrati, acceptand functia pe care mi-o incredintati, o accept numai din conditia mea umila de a fi
servitor. Aceasta, in credinta mea oarba ca cuvintele lui Isaia devin realitate: "Dar noua Doamne, Tu ne vei da pacea, caci Tu ai implinit pentru noi toate lucrarile
noastre." Convinsi ca noi nu realizam nimic prin noi insine si ca noi
primim totul de la Creatorul nostru, permiteti-mi sa va cer sprijinul rugaciunilor voastre pentru aceasta misiune pe care o incep astazi si permiteti-mi sa va imbratisez in dragostea Sfintei Fecioare Maria si cerand
binecuvantarea Sfantului Vincentiu de Paul si a Fericitului Frederic Ozanam.
Paris, sediul Societatii noastre, la 27 septembrie 1999 José Ramón Díaz – Torremocha, cel de al XIV-a Presedinte general international
al |
|||
